Patronul CFR-ului știe cu două etape înainte de finalul turului la cine va renunța la iarnă. Pe lângă Stăncioiu, Leao, Didi, Boroștean și Dică, aproape de divorț sunt și Kone și Mara. CFR-ul vrea cel puțin 4 milioane pe ultimii doi.
După jocul pierdut la Vaslui (0-2), patronul CFR-ului Arpad Paszkany l-a înștiințat pe Andrea Mandorlini cu privire la oamenii pe care nu mai vrea să-i vadă în vestiarul CFR-ului în retur. Astfel, italianul a aflat că Stăncioiu, Leao, Didi, Dică și Boroștean vor primi „verde” pe 17 decembrie.
Edi (28 de ani) nu mai e pe placul patronului și e considerat prea „scump” (120.000 pe an) mai ales că e a treia variantă de portar la CFR. Șefii ardelenilor agrează chiar varianta unui schimb cu Dinamo pentru Dolha, mai ales că și ultimul ar fi dispus să vină mai aproape de casă, Ema fiind născut în Turda. Adus în 2007 de la Beira Mar, Andre Leao (24 de ani) n-a reușit să se impună în prima echipă a CFR-ului, chiar dacă a prins nu mai puțin de 5 antrenori pe banca CFR-ului. Plătit cu 60.000 de euro pe sezon Leao va primi liber de transfer odată cu finele turului.
În aceeași situație sunt și Boroștean (22 de ani) și Dică (27 de ani). Primul a fost promovat la prima echipă odată cu desființarea „satelitului” însă e doar a treia variantă pe postul de fundaș stânga, după Panin și Edimar, astfel că va fi împrumutat, Internațional Pitești și UTA fiind interesate de jucător. Luat liber la iarnă din curtea Rapidului, Dică a stat în tur mai mult în tribună decât pe foaia de 18 jucători și nu mai e nici pe placul conducerii după ce a cerut să plece de la Cluj înainte de încheierea turului.
De la inima șefilor a ieșit și Didi (27 de ani) mai ales după ce a avut un schimb dur de replici în vestiar cu președintele Iuliu Mureșan, după jocul de la Alba, când oficialul clujenilor l-a taxat pe brazilian pentru golul din finalul partidei încasat de CFR cu Unirea. Atacantul a replicat atunci președintelui de față cu ceilalți jucători și, mai ales că de mai bine de un an jumătate nu mai e piesă de bază la CFR, va pleca aproape sigur la iarnă.
350.000 de euro e plafonul lunar de salarii cu jucătorii la CFR Cluj „La iarnă ne vom despărți cu siguranță de o serie de jucători. Am lista, trebuie să își mai spună părerea și Mandorlini” Arpad Paszkany, patron CFR Cluj „Trebuie să împrospătăm lotul la iarnă pentru că așa am făcut în fiecare an și am avut succes” Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Ionuț Boroștean 2002 (junior CFR) Edi Stăncioiu 2006 (Sportul Stundețesc, liber) Cleidemar Didi 2007 (Pacos de Fereira) Andre Leao 2007 (Beira Mar) Yssouf Kone 2008 (Rosenborg) Bogdan Mara 2009 (Unirea Urziceni) Emil Dică 2009 (Rapid București, liber) Mureșan: „Meciul lui Mandorlini”
Șeful de la CFR își freacă mâinile pentru că l-a adus pe Mandorlini la CFR. „Se vede o îmbunătățire a jocului, echipa e mult mai disciplinată. Am marcat cu Craiova două goluri după niște scheme exersate la antrenamente. Munca lui Mandorlini se va vedea cu adevărat în retur. Putem termina pe primele două locuri acest an”, a spus la finele jocului președintele Iuliu Mureșan.
Trică e încă erou în Gruia
Fostul decar al CFR-ului, Eugen Trică, n-a fost uitat la Cluj. „Jose” a ieșit de pe teren în aplauzele celor 4.500 de spectatori la finele jocului pierdut de noua sa echipă. „CFR se va bate la titlul. E greu să piardă acasă. Mă bucur că nu am fost uitat, Clujul un loc aparte din inima mea”, a mărturisit la plecare Trică, care însă a invocat henț la Dubarbier la faza primului gol al CFR-ului. „Eu așa am văzut din teren”, a explicat jucătorul.
Mariana i-a speriat pe „ceferiști”
Vraciul belgrădean Mariana a intrat în inima vestiarului de la CFR. Accidentat acum 10 zile, Gabi Mureșan a fost miercurea trecută la Belgrad. „Am stat o zi și jumătate. Nu am făcut mai mult de 4 ore de tratament la piciorul stâng și m-a . M-am întors joi în țară, iar vineri când am intrat la antrenamente am simțit că pot juca cu Craiova”, a dezvăluit „Muri”, integralist cu oltenii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER